despre frustrari

citeam ce spune o prietena in blogul ei si ma gandeam... cati ajung in piramida lui maslow in varf? io-s departe de el, dar deh, ca lacusta, sar in sus si ma imaginez vultur. si ma gandesc ca ar fi frumos sa ajung acolo, la varf, dar oare lipsa unui tel mai inalt, a unui obiectiv neatins, nu m-ar face sa fiu frustrat?
acum ceva vreme am constatat ca orice as avea, vreau mai mult. oriunde m-as afla, imi doresc sa fiu in alta parte. oricum as fi, mi-ar place sa fiu nitel altfel.
si cu timpul am invatat ca traim mereu in frustrari daca o tinem asa. ca nevoile or fi ele ierarhizate in piramida aia, dar peste unele niveluri poti sari. sau poti sa te raportezi nu la ce ar putea fi, ci la ceea ce este; nu la ce au altii, ci la ce ai tu; nu la potential, ci la concret.
suntem educati in stilul motto-ului olimpic: citius, altius, fortius... si pierdem zilnic bucuria pentru ceea ce avem deja. mai repede? mai sus? mai tare? de ce? unde se-ncadreaza nevoia de toate astea? chiar e o nevoie? cand mergeam la munca cu transportul in comun imi doream o masina. am cumparat-o. o geo metro botezata imediat "bebette" (goanga). apoi m-am gandit ca mi-ar place sa am o masina care merge mai repede. ma simteam... cumva mai mic decat cei cu motoare de doi litri si demaraj infipt. acum, muierea urmeaza sa nasca. ma gandesc ca mi-ar trebui un protbagaj mai mare, sa incapa si caruciorul. dar stau si socotesc: chiar imi trebuie? daca scot prostiile din portbagajul asta, incape ce e necesar pentru copil. si bebette, chiar daca e mai puturoasa (masina de student sau de muiere incepatoare), isi face treaba si ne va cara unde vom avea nevoie. nu in zbor, ci catinel, cat sa putem sa ascultam un cd cu muzica buna si sa discutam pe tihna ce avem de facut sau ce am vazut sau ce gandim.
mi-e draga bebette, am chinuit-o doi ani si inca ma suporta; i-am schimbat unele piese dar e tot ea, goanga mea puturoasa. ce m-o fi apucat, sa vreau alta? daca stau sa ma gandesc, nu am cu adevarat nevoie de altceva. si de buburuza mea argintie ma leaga o gramada de amintiri...
incet-incet, ca si cu masina, am invatat sa procedez cu toate: sa ma bucur de ceea ce am. nu vreau mai mult, pentru ca orice upgrade vine cu un pret pe care nu-s dispus sa-l platesc. prefer sa ma ocup de mine, nu de ceea ce am ;)
ah, uitam de subiectul "agresivitate". cred ca agresivitatea vine din frustrari si scurt-circuiteaza nivelurile alea din piramida. nehalitii sunt frustrati ca altii au ce manca - si ii urasc, asa cum spunea corina in alt text. marginalizatii sunt frustrati ca nu-s in centrul atentiei si pornesc miscari pt egalitate. prostii se lupta... adica nu, aia nu au frustrari, prostia vine la pachet cu convingerea ca esti valoros, poate doar esti frustrat ca nu vad si altii treaba asta :))
in mod cert, intr-o societate care ne alieneaza pentru a ne controla mai bine, toti suntem frustrati ca nu prea contam. ni se da nitica atentie la alegeri, ca trebuie sa punem stampila, in rest nu ne baga nimeni in seama. si pentru ca e aproape imposibil sa te lupti cu puterea, multi devin agresivi fata de cei din preajma. incearca sa-si afirme identitatea, sa-si manifeste prezenta, sa schimbe ceva, oricat de mic, ca sa nu se mai simta lipsiti de valoare. si atunci te toarna ca ti-ai tras de urechi copilul, ca ai pus hartie in cosul cu deseuri nereciclabile, ca te-ai uitat urat la un cretin care voia sa treaca strada dar nu se hotara sa faca primul pas...
suntem agresivi ca sa simtim ca existam.